MISTUIT DE FLĂCĂRI
September 2, 2010
Pompierii au intervenit în localitatea Logreşti la stingerea unui incendiu şi după ce au reuşit să stingă flăcările, au descoperit un cadavru care se presupune a fi al unui băieţel de 9 ani.
ÎNJUNGHIATĂ
September 2, 2010
Importante forţe de ordine au fost mobilizate noaptea trecută la Târgu Jiu după ce o femeie de etnie rromă a fost înjunghiată de fostul soţ.Femeia a ajuns la spital în şoc hemoragic cu 7 plăgi înjunghiate pe tot corpul medicii reuşind cu greu să o stabilizeze.În tot acest timp agresorul s-a făcut nevăzut dar în cursul nopţii a fost prins în judeţul Timiş şi reţinut pentru 24 de ore.
DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ
September 2, 2010
Doi părinţi din localitatea Bâlteni traiesc o adevarată dramă dupa ce fiul acestora în vârstă de 20 de ani nu a mai ajuns acasă de aproximativ o săptămână .Mama baiatului a spus că ultima dată când a vorbit cu tânărul a fost data de 24 august şi urma să ajungă în 7 ore de la Bucureşti,dar acest lucru nu s-a mai întâmplat şi tot de atunci mobilul este închis.
A ÎNCEPUT PLATA DATORIILOR SPITALELOR
September 2, 2010
Ministerul Sănătăţii a solicitat deschiderea bugetară pentru 1.000.000 mii lei din sumele prevăzute pentru minister la rectificarea bugetară. Această sumă reprezintă prima tranşă pentru plata unor datorii din sistemul sanitar.
DIRECTORUL SCHINTEIE,ŞI-A DEPUS DEMISIA
September 2, 2010
Directorul UATAA Motru, Ilie Schinteie, şi-a depus singur demisia în Consiliul Local Motru, în urma scandalului creat de întreruperea apei calde pentru cetăţenii acestui oraş, incident petrecut luna trecută. Pedeliştii din Motru nu sunt de acord cu acest demers şi susţin că Schinteie ar trebui să rămână pe post deoarece nu el s-ar fi făcut vinovat de problemele apărute la Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă.
CERERI FĂRĂ RĂSPUNS
September 2, 2010
La finalul polenicii dintre Ion Călinoiu şi Ionel Manţog, în şedinţa de miercuri de Consiliu Judeţean, preşedintele acestui for a solicitat şefului Grupului PD-L să îi realizeze câteva rapoarte privind situaţia economică a complexurilor energetice Turceni şi Rovinari şi a SNLO. Călinoiu este sigur însă că nu va primi niciodată răspuns la cererea sa.










![Validate my RSS feed [Valid RSS]](/wp-includes/images/valid-rss-rogers.png)
